Metatron Hunter 4025 NLS este un aparat de biorezonanta incadrat in categoria dispozitivelor Wellness & SPA.
Metatronul este o reprezentare holografică a sunetului unui organ în creier, iar prin metaterapie noi schimbăm holograma cu efect în periferie.
Evaluarea condiției unui organ, țesut sau celulă, se face pe baza amplificării semnalului rezonant emis de acestea și a preluării parametrilor fără contact direct, doar folosind transmițători triger. Fiecare organ și fiecare celulă au oscilațiile lor specifice care sunt înregistrate în memoria computerului și care pot fi afișate pe monitor sub forma unui grafic.
Graficul este reprezentarea stării schimbului informațional la nivelul unui organ sau țesut.
De asemenea orice proces patologic, boală are un profil informațional intrinsec.
Baza de date a computerului conține o cantitate semnificativă de procese patologice la care s-au luat în calcul stadii de manifestare, vârstă, sex și alte variabile.
Cum functioneaza?
1) Măsoară J (0) care reflectă schimbarea parametrului de descriere și potențialul entropic față de valoarea sa inițială;
2) Transformă semnalul continuu J (0) cu intervalele presetate ale frecvențelor într-o histogramă (un rând din valorile numerice ale frecvențelor scanate cu numere de serie de la 1,8 la 8,2 Hz);
3) Trimite valorile curente W la PC și afișează graficul de pe monitor, simultan cu impactul asupra examinatului.
4) Se acumulează valoarea W în unitatea de memorie, dacă observarea histogramei este mai convenabilă finalizarea măsurătorilor;
5) emite comenzile corelate pe scală necesare pentru reglarea efectului asupra examinatului la testare;
6) Transmite valorile W din unitate în memoria PC după finalizarea măsurătorilor și le salvează în memoria unității înainte de începerea înregistrării datelor măsurătorilor următoare.
Având caracteristicile spectrale ale unui subiect, acest dispozitiv le poate compara (coeficient de asemănare spectrală) cu procesele de referință ale țesuturilor sănătoase și patologice, cu spectrul anumitor agenți infecțioși. Astfel se poate descoperi cel mai apropiat proces patologic sau predispoziție către o anumită boală.
Compararea semnalelor de intrare și de ieșire a permis înregistrarea unor concluzii despre condiția sistemului biologic și dinamica creșterii entropice, care reprezintă potențialul entropic.
Caracteristici semnal de intrare: e reprezentat de linia roșie, pol magnetic sud, element yang, fierbinte, masculin, mișcare centripetă (din exterior spre interior).
Caracteristici semnal de ieșire: e reprezentat de linia albastră, pol magnetic nord, element yin, rece, feminin, mișcare centrifugă (din interior spre exterior).
Într-un sistem echilibrat, ideal, semnalul de intrare coincide aproape complet cu semnalul de ieșire, fapt ce sugerează că nu există zgomot informațional în organism.
Pe de altă parte, dacă un sistem nu reacționează la semnalul de control, asta înseamnă că sistemul e considerabil distrus și nu funcționează.
În practică există tot timpul o uzură a sistemului cu apariția pe grafic a unei diferențe între cele două semnale (intrare și ieșire). Linia albastră este peste linia roșie. În cazurile patologice apar diferite disociații între semnale.
Metaterapia reprezintă o metacorecţie la nivel informaţional şi energetic. În urma metacorecţiei se realizează o autoreglare şi o diminuare a entropiei cu spectaculoase efecte informaţionale.
Metaterapia este specifică acestui tip de dispozitiv, este un tratament subtil, individualizat, fără efecte negative şi extrem de uşor tolerat de către pacient.
Ce face sistemul de diagnostic Hunter METATRON:
A. Analiza tuturor organelor complexe ale organismului:
•Sistemul cardio-vascular
•Aparatul digestiv (gastro-intestinal)
•Sistemul osos si muscular
•Sistemul urinar si genital
•Sistemul pulmoar
•Sistemul endocrin
•Aparatul vizual si auditiv
•Sistemul nervos
•Analiza biochimica a sangelui, hormoni, oligo-elemente
•Detectia infectiilor in organe si sisteme – virusi, bacterii, fungi, protozoare, etc (staphylocoques et streptocoques,, Trichomonas, la chlamydia, et ainsi de suite)
•Evaluare calitativa la nivel de hormoni, glande suprarenale, hipofiza, pancreas, tiroida, gonade
•Analiza imunitatii organismului
•Diagnoza starii alergice (se testeaza aproape 500 alergeni)
•Testarea compatibilitatii cu diferite medicamente
•Diagnoza la nivel de cromozomi
B. In modul Therapy, aparatul ajuta la tratarea, prin reechilibrare bioenergetica, a numeroase afectiuni, printre care:
•Alergii
•Astm bronsic
•Boli autoimune
•Boli degenerative organice
•Boli reumatismale
•Artropatii
•Afectiuni ginecologice (dureri menstruale, dezechilibre hormonale, tratament prenatal, infectii)
•Complicatii post-vaccin
•Intoxicatii
•Afectiuni cauzate de stress
•Dureri de cap/migrene si alte tipuri de dureri
•Eczeme si neurodermite
•Rani
•Afectiuni metabolice
•Tratamente pre si post-operatorii
•Afectiuni virale